Specificul şi caracteristica concurenţei în activitatea bancară

Concurenţa poate fi definită ca rivalitatea subiecţilor pieţei, cointeresaţi în atingerea unui şi aceluiaşi scop. Scopul fiecărei bănci comerciale este maximizarea profituluiu prin cucerirea preferinţelor consumatorilor. Anume existenţa concurenţei provoacă lărgirea gamei produselor oferite, reglarea preţului pînă la un nivel admisibil şi totodată stimulează instituţiile creditare să găsescă unele metode dmai eficiente privind acordarea serviciilor adică îşi crează condiţii prielnice pentru evoluţia şi perfecţiunea lor.

Sfera concurenţei bancare reprezintă piaţa bancară. Actualmente băncile comerciale activează în calitate de vînzător sau cumpărător practic în toate sectoarele pieţei. Exemplu pe:

1. piaţa mijloacelor de producţie, băncile apar în calitate de vînzător a serviciilor bancare întreprinderilor (decontări, deservirea de casă, evidenţa conturilor, gestiunea cu finanţele), intermediarii financiari (creditarea obiectelor de producţie), precum şi procurarea resurselor de producţie (achitarea utilajului).
2. piaţa obiectelor şi serviciilor de consum, organele creditare intervin ca intermediari financiari(acordarea creditelor de consum) dar şi ca cumpărător(lucru cu masele).
3. piaţa muncii are un lor important în cadrul politicii de cadre a instituţiilor creditare, care sunt nevoite permanent să-şi completeze sau înoiască personalul său, manifestîndu-se ca cumpărător.
4. piaţa produselor informaţionale şi intelectuale băncile comerciale apar ca vînzători activi a serviciilor bancare (operaţiunile de consulting ca şi cumpărarea resurselor de producţie (programe pentru calculator))
5. pe piaţa imobilului instituţiile creditare apar ca intermediari financiari (credite ipotecare) ca cumpători (procură terenuri de pămînt şi încăperi pentru oficiu) sau ca vînzători (realizarea gajului pentru creditele ipotecare nerambursate).
6. pe pieţile financiare băncile comerciale apar ca participanţii cei mai importanţi. Un rol important îl au :

• piaţa capitalului-băncile apar ca debitori şi creditori (resursele depozitar-creditare); 
• piaţa hîrtiilor de valoare-pe cont propriu sau la cererea clientului băncile comerciale vînd sau cumpără hîrtii de valoare;
• piaţa valutară- pe cont propriu sau la cererea clientului băncile comerciale vînd sau cumpără valută;
• piaţa metalelor preţioase.

Deci, sfera concurenţei bancare este vastă, iar mediul concurenţial divers şi variat. Pe lîngă concurenţa interbancară o concurenţă tot mai serioasă băncile comerciale o întîmpină din partea instituţiilor financiar-creditare nebancare (companii de asigurări, fonduri de investiţii, de pensii, instituţiile cărţilor de credit), precum şi din partea operaţiunolor nefinanciare(poşta, case comerciale ş. a. ).

Concurenţa poate fi clasificată după mai multe criterii, însă cea mai frecvent utilizată în prezent se diferenţiază în dependenţă de metodele de concurenţă si poate fi:

• concurenţa prin preţ care se efectuează prin schimbarea (de regulă micşorarea) preţului;
• concurenţa fără manevrarea preţului-se bazează pe îmbunătăţirea caracteristicilor calitative ale produselor şi realizarea unei politici de diferenţiere a acestuia (inclusiv publicitatea şi măsurile de stimulare a realizărilor).

Particularităţile concurenţei prin preţ în sectorul bancar constă în lipsa unei legături stricte între costul de consum al produsului şi preţului lui. De aceea, limitele în cadrul cărora băncile comerciale au posibilitatea de a manevra considerabil cu rata dobînzii, nivelul comisioanelor şi tarifelor pentru servicii sunt foarte elastice. Pe de altă parte şi consumatorii produselor bancare mai ales cei permanenţi-fideli, în procesul tratativelor pot influenţa preţul, obţinînd reduceri considerabile. În acelaşi timp în activitatea bancară acţionează forţe interne şi externe care limiteată posibilităţile concurenţei prin preţ. Ex. ratele dobînzii pot fi reglate-în mod direct stabilirea nivelului ratei minime şi maxime a dobînzii) şi indirect (politica de discont, rata de refinanţare-creditul interbancar central).

Concurenţa bancară capătă tot mai mult un caracter fără preţ, fiind mai întîi de toate legată de calitatea produselor şi serviciilor bancare.

În legătură cu acest fapt foarte important este determinarea criteriilor de calitate a produselor bancare atît din punct de vedere al clientului, cum şi a băncii. Criteriile de calitate a deservirii bancare pentru clienţi reprezintă: viteza de deservire, efectuarea operaţiunilor la timp, orele de lucru a băncii, calitatea consultărilor (aprofunzimea), caracter activ sau pasiv, relaţiile personale cu banca şi altele.

Nivelul calităţii produselor şi serviciilor bancare se compară cu preţul lor. Pentru bancă nivelul calitativ al activităţii determină: viteza procesului de lucru, nivelul cheltuielilor pentru corectarea greşelilor-erorilor, eficienţa procesului de lucru, caracterul motivării pesonale, productivitatea muncii, nivelul riscului creditar ş. a. corelate cu nivelul cheltuielilor de producţie a produselor bancare.

Este evident că băncile în activitatea lor trebuie să aibă în consideraţie ambele grupe de criterii. În afară de orientarea activităţii la îmbunătăţirea calităţii de deservire, instituţiile creditare folosesc tot mai mult diferenţierea calităţii serviciului de acelaşi tip în dependenţă de preţ (cantitate obişnuită, calitate deosebită), clientelă aleasă (servicii în masă şi individuale); mijloace de realizare (prin intermediul bancomatului, centre de consulting ş. a. ).