Stabilirea prețurilor la produsele bancare

Etapele de stabilire a prețului la produsele bancare:

• Stabilirea obiectivelor;
• Graficul cererii în funcție de comportamentul clientului (cu presupuneri că prețul concurenților va rămâne constant, se va modifica în același mod);
• Costurile (să acopere toate costurile și un profit pentru efort și risc). Valoare percepută de către client- acceptat pe piață;
• Prețurile concurenților (analiza informației privind prețurile concurenților și calitatea produselor);
• Metoda de stabilire a prețului;
• Stabilirea prețului (politica băncii, impactul asupra concurenților, reglementările).

Elaborând strategia de preţuri banca poate alege una din următoarele metode alternative de formare a preţurilor:

1. formarea preţului prin metoda „cheltuieli medii plus profit”. Această metodă este bazată pe calcularea preţului prin sumarea cheltuielilor aferente serviciului prestat şi a unui adaos, ce reprezintă profitul băncii.
2. formarea preţului în baza unei analize nedeficitare şi asigurarea profitului scontat – reprezintă o metodă orientată la cheltuieli. Alegerea acestei metode cere de la bancă un calcul precis al preţului pe care îl va accepta piaţa, deci care trebuie să fie nivelul max al preţului pentru produsul analizat pentru ca să nu provoace un pericol privind micşorarea volumului realizărilor. Problema privind asigurarea profitului scontat este soluţionată prin stabilirea unui nivel dorit a venitului, reieşind din care se calculează preţul.
3. formarea preţului în baza sensibilităţii valorii produsului – se efectuează având în vedere receptivitatea clientului faţă de preţ. Calitatea, utilitatea şi importanţa serviciilor bancare pentru client formează atitudinea lui faţă de preţ şi, deci, nivelul acceptabil al preţului. Utilizând această metodă, băncile deseori reies din faptul că valoarea produsului pentru client nu este suficient să fie constatată, ci trebuie să fie formată imaginea produsului.
4. formarea preţului în baza nivelului taxei curente pe piaţă – presupune orientarea băncii în cazul stabilirii preţului pentru produse spre preţurile care sunt în vigoare pe piaţă, deci iniţiativa formării preţului aparţine concurentului. Această metodă, de obicei, este utilizată de către băncile relativ mici, care utilizează strategia „urmăririi liderului”.
5. formarea preţului în baza relaţiilor reciproce stabilite cu clienţii – stabilirea relaţiilor satisfăcătoare cu clienţii întotdeauna a reprezentat pentru bancă o condiţie necesară pentru asigurarea unei activităţi normale. În conformitate cu această cerinţă are loc şi elaborarea strategiei de preţuri a băncii, ce ia în consideraţie şi interesele clienţilor. Ex: în relaţiile cu clienţii care aduc băncii cel mai mare venit, ea trebuie să utilizeze politica celor mai mari înlesniri în cazul oferirii serviciilor individuale.
6. formarea preţului cu scopul de a pătrunde pe piaţă. În condiţiile unei concurenţe puternice pe piaţa produselor bancare multe instituţii creditare sunt nevoite să lupte pentru ieşire pe piaţă cu produsele sale, utilizând strategia pătrunderii pe piaţă. Pentru a pătrunde pe piaţa bancară internaţională, băncile micşorează preţurile pentru produsele sale (în special din contul cheltuielilor ce se micşorează în corespundere cu „efectul eperienţei”) ce le permite să ocupe un loc anumit pe piaţă.
7. formarea preţurilor mobile (flexibile) – se utilizează în cazul când banca este cointeresată de a stabili preţuri la un nivel mai mare decât preţurile obişnuite la acest gen de produse.